Ajungi la analize, totul pare normal și viața ta este dată peste cap de un anunț al medicului- suferi de cancer. Cei mai mulți români cad pradă deznădejdiii și găsesc cu greu resurse să lupte. Cum treci însă peste acest moment am încercat să aflăm de la un psiholog care are în față, zi de zi, zeci de astfel de cazuri. Adina Moraru este medic psiholog în cadrul clinicii Amethyst si are răspunsul.

Cât de importantă este reacția psihicului când afli că te lupți cu o boală incurabilă?

Pronunțarea verdictelor nefavorabile medical zguduie din temelie psihicul pacienților și întreaga lor ființă. Acestea determină, în cele mai multe cazuri, schimbări de viață, comportament și atitudine. Eticheta și statutul de pacient presupun o greutate psihică foarte mare. Majoritatea oamenilor nu sunt pregătiți să devină pacienți. Oricare ar fi diagnosticul, prognosticul, răspunsul la tratament, cancerul reprezintă, întotdeauna, pentru pacient și familia lui, dar și pentru terapeuți, un test existențial puternic și, adeseori, șocant. Acest test se referă la tóate aspectele de viață: raportul cu propriul corp, sensul dat de suferință, sensul dat bolii, viețîi, morțîi, precum și la relațiile familiale, sociale, profesionale. În ciuda numeroaselor statistici pozitive sau a unui diagnostic nu foarte grav, ceva pentru totdeauna se va fi schimbat în viață pacientului. Când omul percepe o amenințare, creierul imediat trimite semnale sistemelor nervos și hormonal ce rezultă în eliberarea a diferite substanțe chimice în tot corpul, ce pot conduce la stres care dezechilibrează întreagă structura umană. În general, pacienții își revin la eul lor normal între două săptămâni și o lună de la aflarea unui diagnostic de boală crónică, ceea ce permite apoi mobilizarea acestora către luptă. Pentru a învinge reacțiile negative și stresante ale psihicului, primul pas este conștientizarea și acceptarea acestora și ce anume le hrănește (gânduri, cuvinte, atenția privirii, prímele gânduri dimineață), iar pasul doi este înțelegerea faptului că întotdeauna avem de ales în cum răspundem și facem față la aproape tot ce ni se întâmplă. Aici rezidă puterea personală. Sub egida confesiunilor medicilor cât și a pacienților, ține doar de bun simt și de umanitate a înțelege necesitatea pacientului de a i se înlătura confuziile și diminua temerile pentru a putea deveni conștient de situația pe care o traversează respectând dimensiunile multiple pe care le implică: medical, psihologic, social, profesional.

2. Care sunt pași pe care îi urmează un bolnav de cáncer, din punct de vedere psihologic?

Atât pentru individ, cât și pentru anturajul său, boala canceroasă sau tumorile maligne reprezintă, prima cauza de mortalitate la adult și una din principalele cauze de suferință fizică și psihică. Chiar dacă medicina a făcut progrese remarcabile în ceea ce privește detectarea precoce și tratamentul acestei maladii, pentru cea mai parte a bolnavilor, din păcate și foarte des neadevărat, diagnosticul pozitiv reprezintă o condamnare la moarte. În 1969, Elisabeth Kubler-Ross a scris cartea “Despre moarte și a muri”. Prima etapă implică negarea sau refuzul de a accepta diagnosticul. Nu contează ce tip de cancer ați putea avea; cuvântul cancer înseamnă numai frică în inimile majorității oamenilor. Nevoia de tratare imediată vă împinge adesea în  faza de refuz, Tristețea este cea mai proeminentă emoție, cel puțin până în momentul în care durerea fizică dispare. A treia etapă implică negocierea – necesitatea de a încerca orice și tot posibilul pentru a câștiga mai mult timp, chiar și o zi în plus. Atunci când nu mai au loc negocieri, depresia poate fi copleșitoare – e ca un sentiment că ai fost aruncat într-o groapă singură, neagră. Etapă finală este acceptarea. Suntem fiecare produs al propriei realități și, ca atare, fiecare vom procesa aceste etape în moduri diferite și în diferite perioade de timp. Cel mai important, în fiecare dintre aceste etape, este sprijinul altora. Oamenii trebuie să fie conectați unul la celălalt.

2. Cum să trecem mai ușor peste un diagnostic atât de complicat?

Pentru rezultate foarte bune pacientul ar trebui să fie parte activă în propriul sau tratament, de multe ori miracolul se produce când un pacient s-a ajutat foarte mult și singur. Propun să ne educăm pacienții să se întrebe și să întrebe specialiștii “Ce pot să fac să ajut? Cu ce mă pot ajuta?”. Paradoxal, deoarece în multe cazuri realitatea este alta, în asemenea situație nu este timpul potrivit că un pacient să renunte la laturile sale- psihologică, emoțională și spirituală, care trebuie restructurate mai mult că niciodată. Pentru orice persoană, vestea diagnosticului de cancer este traumatizantă. De aceea, comunicarea diagnosticului de cancer este o artă ce solicită blândețe și multă delicatețe din partea medicului oncolog. Răbdarea specialiștilor în domeniu, ascultarea activă a pacientului, deschiderea, comunicarea onestă și răspunsurile date pacienților la noianul de întrebări ce-i năpădesc în nouă conjunctură de viață, ajută pacienții să treacă mai ușor peste diagnostic. Evitarea  gândirii catastrofice, monitorizarea emoțiilor negative, a suferinței emoționale, implicarea în activitățile curente și cele profesionale rămânând activi (de exemplu, sport sau mișcare cum ar fi pilates ce ajută enorm în antrenarea conștiinței de sine a corpului și a concentrării, cât și a secretiei de endorfine ce elimina depresia), angajarea activă în procesul (auto)vindecării prin conștientizarea resurselor proprii, solicitarea suportului profesioniștilor în domeniu (medici, psihologi), activarea optimismului, a speranței, dezvoltarea spiritualității, metode de meditație și mindfulness zilnice atât în timpul tratamentelor cât și că nou stil de viață pe perioada întregii vieți. De asemenea, un aspect deloc de ignorat îl reprezintă  blamarea pacientului sau autoblamarea. Sentimentele afectează chimia corpului (care afectează dezvoltarea sau regresia unei tumori), la fel cum chimia corpului afectează sentimentele. Știința ne-a învățat că sistemul imunitar este profund influențat de emoții și, astfel, prin aplicarea unor anumite tipuri de terapii psihologice, putem influența mai departe în mod pozitiv sistemul imunitar.

3. Pentru specialist, cum este interacțiunea cu acest tip de pacienți?

Pentru specialiștii în domeniul oncologiei interacțiunea cu pacienții oncologici se bazează pe o relație interpersonală, care reunește iubirea pentru semeni, empatia și competență. Un adevărat profesionist dobândește aceea abilitate prin care face cunoscut pacienților nu doar diagnosticul cu întreaga sa semnificație ci și toate consecințele ce decurg din el, ci și faptul că îi înțelege și împărtășește cu ei problemele ocazionate de îmbolnăvirea lor. Specialiștii se adaptează în funcție de fiecare pacient în parte deoarece orice persoană este unică și, prin urmare, trăiește boală într-un mod unic, particular; de aceea, și specialiștii se adaptează conform individualitățîi și nevoilor fiecăruia printr-o terapie individualizată respectând standardele în domeniu. Atât specialiștii, cât și pacienții oncologici se pot confruntă deseori cu ceea ce se numește “efectul de burnout”, se manifestă prin a te simți gol, fără sens, lipsit de energie, nemotivat, lipsit de resurse emoționale de a mă dărui atât ție cât și altora ceea ce cu ceva timp în urmă părea ușor de dăruit iar pasiunea pentru tot ceea ce făceai era la ea acasă. La rândul lui, un specialist are nevoie să-și recalibreze deseori resursele proprii și să găsească căi în mod constant de “reîncărcare” fizică, emoțională și mentală, o combinație între a trăi frumosul vieții, iubirea de sine și de viață în ansamblul ei. Lupta cu viața și posibila moarte a unui pacient ce se desfășoară în față unui specialist reprezintă atât o mare responsabilitate, cât și o onoare ce trebuie respectată atât timp cât suflul și sufletul unui om privesc și ascultă intim direcțiile date, tonul folosit, privirea și puterea cuvântului oricărui specialist din echipa pacientului.

Adina Moraru este medic psiholog al clinicii Amethyst. Psiholog cu multiple specializări în domeniul clinic şi educațional, Adina Moraru este absolventă a Facultăţii de Psihologie-Sociologie și Științe Politice precum și a Facultatii de Psihologie și Științe ale Educației din 2007. A urmat cursul de psihoterapeut în hipnoză ericsoniană în cadrul ARHTE și pe cel de introducere în psiho-oncologie în cadrul Patronatului de Medicină Integrativă. Începând din anul 2005 și până în prezent a urmat mai multe cursuri naționale și internaționale de dezvoltare şi formare profesională în cadrul asociaţiilor, institutelor, facultăților şi colegiilor din România, precum: curs de dezvoltare personala Art-Therapy, cursuri și workshop-uri de dezvoltare profesională recunoscute de către Federația Română de Psihoterapie (“Psihoterapie pentru persoane cu dizabilități”), Programare Neuro-lingvistică