music social Uncategorized

„Lumea Toată e un Circ” – spectacolul grandios de aproape trei ore al trupei IRIS

Vineri, 22 noiembrie, trupa IRIS a marcat un an de la lansarea celui mai recent album, „Lumea Toată e un Circ”, printr-un spectacol de proporții, ce a avut loc la Circul Metropolitan din București. Le-au fost alături fanii, prietenii, colegii din industria muzicală, dar și mulți invitați speciali.

Timp de aproape trei ore, publicul s-a bucurat de un spectacol complet, unic și original, ce a îmbinat melodiile legendarei trupe rock, cu acrobațiile artiștilor de la circ și numerele de dans contemporan. Din setlist nu au lipsit hit-urile IRIS, piesele incluse pe cel mai recent album (precum „Poți spune orice”, „Poveste fără sfărșit” sau „Lumea toată e un circ”) dar și un solo de tobe tată-fiu, Nelu și Cristi Dumitrescu, care a ridicat toată sala în picioare.

Mai mult decât atât, una din surprizele serii a fost prezența pe scenă a lui Nuțu Olteanu, care a și deschis seara cu piesa „Lumina zilei. Iar melodia „Cine mă strigă în noapte” a căpătat și mai mult farmec și sensibilitate mulțumită interpretării uimitoare a lui ELIZÈ.

În plus, proiecțiile video de o calitate excepțională, jocurile de lumini și efectele speciale realizate cu ajutorul tehnologiei de top au întregit atmosfera.

Ne doream de mult timp să punem în scenă un astfel de show. Fiecare zi, fiecare piesă nouă, fiecare repetiție și interviu, toate ne-au adus mai aproape de îndeplinirea unui vis! Suntem foarte entuziasmați! Am reușit! A fost un efort de echipă. Suntem norocoși să avem astfel de prieteni și dorim să le mulțumim și pe această cale că sunt mereu alături de noi! – a declarat Nelu Dumitrescu, fondatorul și liderul trupei IRIS.

De statutul de “invitat special” nu s-au bucurat doar artiștii ce s-au alăturat acestui spectacol, ci și un grup mare de copii care a luat cu asalt gradenele Circului. O parte dintre aceștia sunt sprijiniți de Asociația Taxiul cu Bomboane, iar ceilalți fac parte din clubul de handbal condus de Ramona Farcău.

Este bucuria noastră să avem alături de noi la spectacole și copii. Pentru câteva ore le oferim darul nostru cel mai de preț, muzica IRIS. Sperăm ca ei să îl primească, să se bucure de el și să le fie de folos în dezvoltarea lor de acum încolo. Știm cu toții cât de importante sunt experiențele și activitățile extracuriculare în dezvoltarea copiilor și tocmai de aceea încercăm să ne implicăm și noi atât cât putem – menționează Nelu Dumitrescu, fondatorul și liderul trupei IRIS.

Spectacolul „Lumea Toată e un Circ” a fost organizat de Sprint Music în colaborare cu Fundația culturală IRIS și MediaPro Music. Regia a fost semnată de Gabriela Dumitru. Totodată, acest eveniment a fost sprijinit de către: Transilvania Garant, Delta Finance, Efi Garant Group IFN SA și Patronatul Garanților din România.

După succesul de care s-a bucurat acest concert, trupa pregătește un turneu „Lumea Toată e un Circ”. Concertele sunt programate pentru începutul anului 2020 și includ mai multe orașe din România.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: