lifestyle music news social Uncategorized

BMW la intersecţia dintre sunet, muzică şi tehnologie

Colaborări pe termen lung cu orchestre şi muzicieni de renume mondial

Orchestra Simfonică din Londra. Teatrul Scala. Teatrul Balşoi. Opera Bavareză de Stat. Opera de Stat Unter den Linden. Elbphilharmonie. Opera Naţională a Poloniei. Filarmonica din München, Festivalul SoNoRo din România. Cu o tradiţie de ani şi în anumite cazuri chiar de decenii, BMW a colaborat cu orchestre de renume mondial în crearea de formate precum BMW Opera Next şi BMW Classics pentru a oferi modalităţi noi de a trăi muzica clasică. În consecinţă, milioane de vizitatori s-au bucurat de concerte gratuite organizate în pieţe faimoase din anumite oraşe de pe mapamond, precum şi pe platforme online.

În plus, electrificarea automobilelor deschide posibilităţi complet noi la intersecţia dintre sunet, muzică şi mobilitate. În 2019, BMW a semnat un parteneriat cu Hans Zimmer, renumitul compozitor de muzică de film şi câştigător al Premiului Oscar, pentru ca acesta să compună sunetul propulsiei electrice şi semnalele sonore pentru BMW Vision M NEXT. Muzica este puternic emoţională şi creează momente de neuitat. Care este potenţialul ascuns în acest limbaj universal? Dezvoltarea continuă de noi sunete reprezintă o oportunitate incredibilă.

Pentru aceasta, BMW intenţionează să implice şi orchestre ca parte a explorării sonore care va defini sunetele viitorului, iar partenerii săi internaţionali au fost încântaţi de perspectivele acestei iniţiative.

Sir Simon Rattle, director muzical al Orchestrei Simfonice din Londra: “În fiecare vară din 2012, emblematica Trafalgar Square din Londra este gazda celui mai mare concert gratuit de muzică clasică în aer liber din capitală, BMW Classics. Misiunea noastră comună în producerea BMW Classics este simplă – să ducem muzica deosebită şi posibilitatea de a participa la cultură de calitate la un public cât mai mare – şi, prin transmiterea acestui concert prin livestream pe canalul YouTube al orchestrei, ajungem la audienţe de pe tot mapamondul. În fiecare an, prezentăm o lucrare complet nouă a unui compozitor debutant; fără sprijinul BMW şi al primarului Londrei, lansarea unei piese noi şi găzduirea unui eveniment gratuit de acest gen pur şi simplu nu ar fi posibile. LSO este mândră de parteneriatul principal cu BMW şi priveşte cu încredere să colaboreze mulţi ani de acum încolo.”

Vladimir Urin, director general al Teatrului Balşoi, Moscova: “Suntem încântaţi că prietenia şi parteneriatul nostru de lungă durată cu BMW au fost întruchipate de concerte în aer liber, care pot fi văzute de locuitorii şi vizitatorii Moscovei. Acum, Teatrul Balşoi a devenit parte a acestei iniţiative internaţionale organizată de BMW la finalul secolului XX. Nu numai Berlin, Londra şi München, ci şi Moscova vă aşteaptă pentru aceste concerte estivale, datorită cărora cel mai vast public are posibilitatea de a asculta staruri contemporane ale scenei de operă. Această iniţiativă este în mare concordanţă cu spiritul Balşoi şi BMW, pentru că mereu căutăm lucruri noi – noi tehnologii, noi maşini, premiere, talente tinere -, iar acum atragem o audienţă nouă. Şi nu suntem pregătiţi să ne oprim. Sezonul acesta planificăm să atingem noi limite geografice ale capitalei noastre.”

Alexander Pereira, director executiv şi director artistic al Teatrului Scala, Milano: “Pentru Teatrul Scala, BMW este partener strategic cu care am creat numeroase proiecte de-a lungul anilor. Considerăm că relaţia dintre instituţia noastră culturală şi BMW, în calitate de companie cunoscută în lume pentru excelenţa sa, merge mult dincolo de sponsorizarea tradiţională, este un parteneriat adevărat. Din 2014, BMW este principalul nostru partener pentru proiectul “Opera pentru copii”, care oferă unui număr de peste 200.000 de copii şi familiilor lor ocazia de a vizita pentru prima dată Teatro alla Scala. În consecinţă, unii dintre copii au început să cânte la instrumente imediat după vizita lor. Teatrul Scala este mândru să colaboreze cu departamentul de Implicare Culturală de la BMW în misiunea lor de a dezvolta şi de a promova arta muzicală.”

Matthias Schulz, director artistic, şi Daniel Barenboim, director muzical general al Operei de Stat Unter den Linden, Berlin: “Este misiunea noastră să ne asigurăm că Opera de Stat Unter den Linden este văzută ca un loc unde oamenii pot experimenta prin toate simţurile lor ceva cu adevărat unic. «Opera de Stat pentru toţi» a avut un succes imens prin faptul că a creat exact acest lucru de 13 ani! Din acest motiv, suntem cu toţii mai mult decât încântaţi despre următorii paşi pe care îi facem împreună cu BMW ca partener principal în lansarea parteneriatului nostru digital. Prin BMW Opera Next vom utiliza posibilităţile apărute odată cu digitalizarea şi social media pentru a deschide noi perspective şi pentru a deveni mai accesibili, în special pentru a inspira audienţa mai tânără.”

Nikolaus Bachler, director general al Operei Bavareze de Stat, München: “BMW este partenerul nostru de încredere de 24 de ani. Este o cooperare în condiţii de egalitate, care, în schimb, permite un schimb deschis. Pur şi simplu, iniţiativa «Opera pentru toţi» nu ar fi fost posibilă altfel. BMW înţelege pe deplin cât de important este accesul la muzică – pentru toţi oamenii – fie ea clasică, jazz sau pop.”

Paul Müller, director executiv, şi Valery Gergiev, director muzical al Filarmonicii din München: “Muzica nu este o entitate statică – trebuie să se dovedească din nou şi din nou pentru fiecare generaţie nouă. Aceasta necesită parteneri puternici care oferă un schimb veritabil. BMW este un astfel de partener – împreună dezvoltăm idei şi promovăm abordări noi. Iniţiativa noastră «Spielfeld Klassik» ilustrează superb cum această colaborare asigură că suntem plasaţi bine în domeniul educaţiei muzicale pentru toate vârstele.”

BMW Group este partener şi al Festivalului de Arte şi Muzică Coachella Valley (SUA) şi al Frieze Music de la Londra şi Los Angeles. În plus, BMW Group cooperează cu numeroase teatre de operă şi orchestre pentru iniţiativele acestora, printre care Bachfest Leipzig. Alţi parteneri internaţionali ai BMW sunt Orchestra din Paris (Franţa), TNSC Teatrul Naţional din São Carlos (Portugalia), BOZAR – Centrul Pentru Arte Frumoase (Belgia), Opera Sugi din Seoul (Coreea de Sud), Opera Naţională din Letonia şi Orchestra Divan Vest-Est din Sevilla (Spania). Din 2002, BMW Group este partener principal al Elbphilharmonie Hamburg.

http://www.VitzmanPhotography.com – BMW Romania Lansare Seria 8 Uzina Electrica Filaret

În România, BMW colaborează de 11 ani cu Festivalul Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo. Parteneriatul a creat în ultimii trei ani concerte pline de emoţie şi a readus la viaţă o compoziţie aproape uitată, veche de aproape 90 de ani – Marşul BMW compus de Frank Anatol în 1930. La concertul secret SoNoRo pregătit împreună cu marca BMW se aduce la viaţă un spaţiu valoros din Bucureşti şi este singurul eveniment din lume unde care găzduieşte o interpretare valoroasă a Marşului BMW.

Despre angajamentul cultural al BMW Group
De aproape 50 de ani, BMW Group a iniţiat şi s-a implicat în peste 100 de proiecte culturale la nivel mondial. Compania pune accentul principal pe implicarea de durată în arta modernă şi contemporană, în muzica jazz şi cea clasică, precum şi în arhitectură şi design. În 1972, trei picturi de mari dimensiuni semnate de Gerhard Richter au fost create special pentru a fi expuse în foaierul sediului central BMW Group de la München. De atunci, artişti precum Andy Warhol, Jeff Koons, Daniel Barenboim, Jonas Kaufmann şi arhitecta Zaha Hadid au cooperat cu BMW. În 2016 şi 2017, artista Cao Fei din China şi americanul John Baldessari au creat două noi automobile pentru colecţia BMW Art Car. Pe lângă iniţiativele comune precum BMW Tate Live, BMW Art Journey şi concertele “Opera for All” din Berlin, München, Moscova şi Londra, compania este şi partener al unor muzee şi expoziţii de artă de renume, precum şi al unor orchestre şi teatre de operă de pe mapamond. Ca parte a programului său artistic “Muse”, Rolls-Royce este partener al iniţiativei “The Dream Commission” cu două instituţii de artă apreciate la nivel internaţional. Împreună cu Fundaţia Beyeler şi Galeriile Serpentine, artişti debutanţi şi consacraţi sunt invitaţi să prezinte o lucrare cu imagini în mişcare care oferă o experienţă senzorială atractivă. Artiştii sunt nominalizaţi şi aleşi de personalităţi renumite ai artei precum Daniel Birnbaum, Hans Ulrich Obrist, Cao Fei şi Theodora Vischer. BMW Group garantează libertatea absolută de creaţie, la fel cum este pentru inovaţiile majore într-o afacere de succes.

În România, BMW a consolidat parteneriate de tradiţie, aşa cum este Festivalul de muzică de cameră SoNoRo, şi se implică în diverse proiecte culturale aşa cum a fost colaborarea cu artistul Adrian Mitu pentru seriile Blue Coffee şi Blue Hero. La nivel naţional, prin reţeaua de dealeri BMW, sunt susţinute o gamă largă de proiecte culturale, aşa cum este Festivalul de Teatru de la Sibiu.

Mai multe informaţii: www.bmwgroup.com/culture şi www.bmwgroup.com/culture/overview.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: