10 detalii surprinzătoare despre Mark Manson, autorul bestsellerului internațional ”Arta subtilă a nepăsării”

Are doar 35 de ani, dar de numele lui sunt legate două dintre cele mai de succes cărți motivaționale din ultima vreme: Arta subtilă a nepăsării și Arta subtilă a disperării, apărute și la noi la Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei. Deși pentru mulți succesul uluitor al lui Manson – concretizat în milioane de exemplare vândute, milioane de cititori pe blogul său și sute de săptămâni petrecute în topul celor mai bine vândute cărți – pare a fi unul venit peste noapte, autorul a declarat că tot ceea ce trăiește în prezent s-a datorat unui pas făcut cu 9 ani înainte de a fi pe un asemenea val.

Cât de mult muncește un om atât de cunoscut? De câte ori se îndoiește de ceea ce face? Care au fost momentele care au făcut ca viața să i se separe între „înainte” și „după”? Ce experiențe l-au marcat? Iată 10 lucruri pe care merită să le știe fiecare fan al său:

  1. Când era adolescent, un prieten al lui s-a înecat, iar această întâmplare i-a marcat viața și deciziile luate ulterior despre felul în care și-a propus să și-o trăiască.
  2. Și-a dat demisia de la primul lui loc de muncă în doar două luni pentru a-și deschide propriul business.
  3. A vizitat peste 60 de țări și vorbește trei limbi.
  4. A fost falit de nenumărate ori și a fost nevoit să-și ducă traiul pe canapeaua prietenilor.
  5. A început să scrie din dorința de a se salva pe sine, în primul rând. A făcut asta cu mult curaj, onestitate și asumare și a venit cu o abordare total opusă cărților motivaționale clasice.
  6. Când isteria creată de cărțile lui l-a făcut să-și dea seama că scrisul trebuie să fie unica lui preocupare, Mark Manson a pus întreaga responsabilitate a blogului său pe umerii echipei sale. În doar 18 luni, veniturile afacerii au crescut cu 300%. Amuzat, scriitorul recunoaște că inclusiv asta i-a provocat o criză existențială: „Propria mea echipă nu are nevoie de mine”, își amintește că a gândit în acel moment.
  7. În prezent, blogul lui are peste un milion de cititori lunar. Ce e uimitor este că 500.000 de oameni sunt abonați și plătesc pentru conținutul generat de Manson.
  8. Deși publicul evenimentelor la care participă este predominant feminin – două treimi, bărbații sunt cei care îl abordează la finalul prezentărilor și îi mărturisesc cât de mult le-a schimbat viața prin intermediul cărților sale.
  9. Pune mare preț pe titluri și investește enorm de mult timp în căutarea lor. Doar pentru ultima lui carte a venit cu aproape 50 de propuneri. „Dacă tu nu ești entuziasmat de ceea ce scrii, atunci nimeni altcineva nu va fi”, crede Manson.
  10. Fiecare carte scrisă a implicat aruncarea la gunoi a altor două sau trei. Manson spune că asta este inevitabil, pentru că odată ce se apucă de scris, își dă seama cu adevărat despre ce vrea să scrie.
Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s