„De cele mai multe ori, vrem să dăm timpul înapoi când e prea târziu!”

Cu un vizual puternic, o poveste emoționantă și sinceră, Alina Eremia reușește, din nou, să se reinventeze și să aducă o latură nouă a personalității sale în prim-plan. Cadrele filmate oferă un aspect cinematic și misterios videoclipului. Melodia are o forță uriașă și reușește, prin vizualul puternic și prin expresivitatea artistei, să evidențieze sentimentele care au stat la baza acestei povești.

Artista a povestit: „Dacă ar fi să găsesc un cuvânt care să cuprindă mesajul piesei, acesta ar fi <<regret>>. De cele mai multe ori, nu apreciem persoana iubită atunci când este prezentă în viața noastra si vrem să dăm timpul înapoi când e prea târziu. M-am implicat mult în tot ce ține de acest proiect, am pus mult suflet și sper să fie pe placul oamenilor!”
Videoclipul a fost filmat alături de NGM Creative – Bogdan Păun (regizor) și Alexandru Mureșan (DOP). „<<Aripi de Vis>> este o piesă specială din mai multe motive. Este scrisă de mine, împreună cu Marco și Seba, doi dintre songwriterii și producătorii mei preferați cu care am chimie în studio, iar scenariul are la bază un concept personal, pe care l-am dezvoltat împreună cu NGM Creative, Bogdan Păun si Alexandru Mureșan.” , a spus Alina Eremia.