DEFISH RAPORTEAZĂ O CREȘTERE CU 8.4% ÎN VOLUME LA NIVEL DE PORTOFOLIU ÎN COMPARAȚIE CU 2019, AN DE REFERINȚĂ

Cu un portofoliu variat, pornind de la conserve, până la o gamă largă de produse congelate, DeFish investește continuu în dezvoltarea brandului. Primăvara lui 2021 este una care a început în forță, compania reușind o creștere pe brandul DeFish cu peste 8% în volume față de 2019.

“Comparativ cu anul 2019, care în cazul de față este relevant, avem o creștere în termeni de vânzări iar acest lucru vine ca urmare a unei campanii naționale de anvergură: lansări de produse, concursuri și promoții ce i-au convins pe români din ce în ce mai aplecați spre gătitul acasă să devină clienții noștri fideli. Trebuie menționat că nu ne raportăm la perioada martie – aprilie 2020 deoarece această perioadă a fost impactată de pandemia Covid 19 și a implicat o suprastocare în piață”, a declarat Mihaela Dumitrescu, director de Marketing SERPICO Trading.

Întreaga campanie a fost comunicată prin intermediul unui mix de canale printre care TV, online, social media, PR precum și comunicarea la raft. Compania a reușit să atragă atenția clientului final și cu gama diversificată DeFish, gamă ce cuprinde și multe produse noi, inovatoare, precum și cu premiile interesante oferite în promoții.

 “După un an de pandemie este clar că anumite comportamente de consum s-au modificat. Românii au început să gătească mai mult acasă, fiind cumva și obligați de conjunctură, mare parte au fost mult mai atenți la ce consumă din punct de vedere al produselor sănătoase și bogate în nutrienți. Peștele și fructele de mare se încadrează în această categorie și au fost produse care au validat acest trend de interes crescut pentru un stil de viață sănătos”, a completat Dna Mihaela Dumitrescu.  Un alt aspect esențial pe care DeFish mizează este sustenabilitatea, concept susținut și respectat de produsele comercializate de brand. Compania a înțeles că toți clienții au început să fie atenți la aceste lucruri care fac diferența și acum, dar, mai ales, pe termen mediu și lung.  

Românii au preferat conserve precum ficatul de cod, șprotul afumat în ulei și conservele de ton. În zona produselor congelate se remarcă în top DeFish Somon Norvegian porționat și somnul Sockeye (de captură). Puternic la capitolul vânzări vine și produsul DeFish cozi creveți argentinieni și, de asemenea, un produs cu o mare vechime în portofoliu: Fish Fingers (crochete de pește).

“Contextul actual ne dă speranțe că ne vom reveni la normalitate, dar, evident, lipsa de predictibilitate rămâne de actualitate. Ca și până acum, în cazul în care pandemia va continua, vom încerca, în primul rând, să acordăm o atenție sporită măsurilor de siguranță anti Covid 19 și, nu în ultimul rând,  ne vom baza pe crearea unor stocuri și provizioane”, a declarat Gabriela Simion, Director Executiv Serpico.

În perioada următoare DeFish pariază pe produse noi, precum cele din zona ready meal, ready to cook sau burgerul de pește. Pe un loc fruntaș în preferințele românilor, sushi este preparatul cel mai uşor de identificat cu bucătăria japoneză și unul dintre simbolurile majore ale Japoniei.  Este motivul pentru care DeFish lansează un nou produs – sushi congelat, preparat după o rețetă japoneză care are la bază un orez 100% japonez. Pachetul DeFish este potrivit pentru o masă și este un produs congelat rapid care, datorită acestei proceduri, conferă un plus de siguranță alimentară, astfel încât fanii sushi să se poată bucura de savoarea produsului original.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s