Jenni a lansat videoclipul piesei “Caramela”

După ce în decembrie anul trecut a lansat prima sa piesă din carieră care s-a numit “Mi-e sete rău”, Jenni revine cu o nouă melodie catchy, “Caramela”, care cu siguranță va face furori. Jenny este foarte încântată de noua sa realizare muzicală lansată împreună cu Balkanika Records.

Artista revine în atenția publicului cu “Caramela”, si ,evident, cu un videoclip fierbinte, care a cam încurcat circulația de pe Magheru! “Băieții de la studio, Kashta John și Cristi Pascu, mi-au propus piesa asta pentru că ne-a dat un vibe bun după ce am înregistrat demo-ul. Tot ei au făcut și versurile care au ieșit minunat. Piesa e ritmată și prinde bine și am hotărât cu producătorul să o lansăm. Am filmat și un videoclip, de fapt le-am filmat pe amândouă odată, într-o zi și am terminat filmările. Am avut două ținute. E o scenă în videoclip în care traversez bulevardul de la Piața Română și am filmat de câteva ori. Unii claxonau, alții mă filmau, m-am simțit ca o vedetă pe covorul roșu. Toată lumea îmi făcea loc pe trecerea de pietoni în așa fel încât să pot să filmeze. Am filmat mai multe duble chiar și printre mașini, unele fiind oprite. A fost destul de frig, oamenii erau îmbrăcăți cu geci pe ei și eu eram cu în dres, în fustiță și cu un mini sacou. Am zis că merită să faci orice pentru carieră, e normal”, a povestit solista de 18 ani.

De când s-a lansat, artista ne-a mărturisit că viața i s-a schimbat. “Sincer s-a schimbat viața mea după lansarea primei piese, oamenii mă recunosc când mă văd, sau mă întreabă dacă eu sunt Jenni. Am vut multe reacții pozitive după prima piesă, am primit încurajări, cuvinte de laudă de la apropiați, prieteni sau și de la cei care nu mă cunoșteau. Sincer nu ma așteptăm să ajung aici, însă pentru început este bine și a fost exact ce a trebuit, a mai povestit tânăra care se află la început de drum muzical.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s