Cele trei sate din România care au obținut cele mai mari punctaje în cadrul etapei naționale a competiției „Best Tourism Villages”

Cele trei sate din România care au obținut cele mai mari punctaje în cadrul etapei naționale a competiției „Best Tourism Villages”, lansată de Organizația Mondială a Turismului (OMT), sunt Rășinari (județul Sibiu), Biertan (județul Sibiu) și Ciocănești (județul Suceava)!

„Satele noastre sunt adevărați ambasadori ai turismului românesc! În acest an, Rășinari, Biertan și Ciocănești, datorită unor astfel de instrumente de promovare internațională, au o nouă ocazie să devină cunoscute în întreaga lume și, mai mult, să se regăsească în oferta multor agenții de turism internaționale. MAT le va fi alături și în etapa mondială a concursului! Felicitări tuturor satelor candidate!”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Clasamentul final, obținut în urma evaluărilor desfășurate de comisia de specialiști din cadrul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (MAT), este următorul:

• Locul 1: Rășinari (județul Sibiu);
• Locul 2: Biertan (județul Sibiu);
• Locul 3: Ciocănești (județul Suceava);
• Locul 4: Costești (județul Vâlcea);
• Locul 5: Eibenthal (judetul Mehedinți);
• Locul 6: Râu Sadului (județul Sibiu).

Cele 9 criterii de selecție furnizate de organizator, pe baza cărora s-au întocmit punctajele finale, fac referire la resursele culturale și naturale, promovarea și conservarea resurselor culturale, durabilitatea economică, durabilitatea socială, dezvoltarea mediului, dezvoltarea turismului și integrarea lanțului valoric, guvernanța și prioritizarea turismului, infrastructura și conectivitata, sănătatea, siguranța și securitata. Suplimentar, au fost notate și fotografiile și videoclipurile de prezentare a destinațiilor.

Rășinari, Biertan și Ciocănești vor fi, astfel, propunerile României pentru etapa mondială a concursului, așa cum prevede regulamentul. Cele trei sate au șansa de a fi desemnate „Best Tourism Villages” sau de a fi incluse în Programul Upgrade, prin intermediul căruia vor beneficia de suport din partea OMT și a partenerilor pentru îmbunătățirea domeniilor de activitate, conform rezultatelor evaluării.

Rezultatele finale ale concursului vor fi anunțate în luna decembrie a acestui an.

Mulțumim tuturor participanților care s-au înscris în cadrul concursului Best Tourism Villages și menționăm că cele șase sate vor fi parte integrantă a unei rute cultural turistice, respectiv „Ruta satelor tradiționale turistice din România”, dezvoltată la nivel național de către MAT.

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s