„A fost momentul să-mi ofer ceva doar pentru mine” – Eli Lăslean, între fashion, echilibru și o călătorie specială. Cadoul inedit pe care și l-a dăruit de ziua de naștere -Interviu Offliner


Creatoarea de modă Eli Lăslean este un nume de referință în industria fashion din România. Fondatoarea brandului ELLIS a îmbrăcat de-a lungul timpului numeroase personalități, de la Nadia Comăneci și Simona Amânar la Andreea Marin și Angela Similea. În acest interviu, ne vorbește despre începuturile sale, valorile care i-au ghidat cariera, eleganță în era digitală și viitorul modei românești.

Mai mult, pășim in universul ei și descoperim cum arată omul Eli, dincolo de cariera de designer. După 30 de ani de activitate, creatoarea de modă și-a oferit un cadou de suflet: o călătorie altfel.

Offliner: După 30 de ani de muncă intensă, ați avut pentru prima dată o vacanță lungă de două săptămâni. Cum a fost să vă deconectați total și să vă oferiți timp pentru dumneavoastră?

Eli Lăslean: După 30 de ani de activitate, a fost momentul să-mi ofer ceva doar pentru mine. Pe 20 februarie am împlinit o frumoasă vârstă și mi-am dorit să celebrez printr-o experiență specială.

N-a fost simplu, pentru că mă cam obișnuisem să muncesc non-stop… A fost ca o ieșire din zona mea de confort, știi cum se spune: „Obișnuința e a doua natură.” Dar mi-am impus să schimb macazul, am reușit și acum sunt foarte fericită că am revenit la munca mea, pe care o iubesc, cu bateriile încărcate, cu nostalgia plajelor exotice care te îndeamnă la visare…

M-am bucurat ca un copil de tot ceea ce am găsit în acea insulă de la capătul lumii (cum îmi place să spun)… nisipul fin și alb, apa cristalină și palmierii nelipsiți, care dau un farmec aparte peisajului. Am rămas vrăjită de peisajele de pe Insula Boracay! Singurul inconvenient este distanța imensă – aproape 10.000 km – și drumul obositor (26 de ore am petrecut în zbor și escale până la destinație).


A fost o experiență emoționantă să fiți departe de rutina zilnică pentru atât de mult timp. Ce lecții despre dumneavoastră și despre viață ați descoperit în aceste două săptămâni?

Bună întrebare!… Ei, uite, am realizat că firma merge și fără mine, că nu se oprește timpul în loc dacă eu plec de la butoane…

Am avut cele mai frumoase bucurii departe de țară, acolo unde aveam o singură cunoștință, în persoana admirabilei noastre ambasadoare în Filipine, dna Răduța Matache. Dar atât la Vila Sunset din Boracay, cât și la Hotelul Seda Residence m-am simțit ca acasă. Am fost întâmpinată cu multă amabilitate, mereu cu un zâmbet, și mi-am făcut prieteni dragi în Manila.

Am avut chiar o seară de întâlnire cu femeile românce care locuiesc în Manila, toate femei de business, unele mămici cu copii, și am fost tare impresionată de curajul lor de a trăi atât de departe de casă și de a-și face un rost acolo.


Filipinele sunt renumite pentru peisajele impresionante și cultura fascinantă. Care a fost locul sau momentul care v-a impresionat cel mai mult în timpul vacanței?

Am avut o săptămână pe Insula Boracay, acolo unde plaja este o revărsare de frumusețe, apusurile – divine… Dar cel mai mult m-au impresionat demonstrațiile de kitesurfing de pe plaja Bulabog… și asta datorită întâlnirii cu prietena mea Anca Țurcașiu, care mergea împreună cu iubitul ei în acel golf unde se practică acest sport spectaculos.


Cum vi s-a părut cultura lor? Ați avut ocazia să explorați și zona de fashion din această destinație? Dacă ar fi să faceți o recomandare de călătorie pentru această destinație, cum ar suna?

Dacă ar fi să mă refer la un element care să definească zona de fashion, aș spune PERLELE. Fiind o puzderie de insule în mijlocul oceanului, perlele sunt peste tot. Ca turist, ești abordat la fiecare pas să cumperi un șirag de perle…

Recunosc că îmi plac, dar nu sunt fan, pur și simplu am constatat că nu mi se potrivesc. Cu toate astea, mi-am cumpărat un lănțișor discret cu o perlă roz, care îmi place foarte mult.

Dar dacă vorbim de fashion ca îmbrăcăminte, am avut ocazia să mă întâlnesc cu două nume reprezentative din industria lor, cu care am avut discuții foarte plăcute. Rajo Laurel și Cora Manimbo au colecții impresionante pentru piața autohtonă și internațională.

Oricum, cea mai mare surpriză a mea a fost când am ajuns în Manila și m-am văzut înconjurată de zgârie-nori cu 50 de etaje, cu străzi și pavaje impecabile, cu malluri și restaurante de cel mai înalt nivel… Aveam senzația că sunt la New York!

Așa că recomand oricând o călătorie în această zonă, confortul în hotel este dublat de amabilitatea personalului. Ceea ce m-a impresionat, de fapt, cel mai mult a fost politețea și fețele zâmbitoare cu care eram întâmpinată în hotel, de la intrare până în cameră. Oricât de trist ai fi, te binedispune un zâmbet oferit cu generozitate.


Povestea dumneavoastră în lumea modei este impresionantă. Cum a început totul și care a fost momentul în care ați simțit că v-ați făcut un nume?

Povestea mea este povestea ELLIS – un brand născut la Arad în 1991 și care a fost lansat într-o sală de sport de o tânără economistă care visa la lumea fascinantă a modei… Când am început să fac haine, nu prea știam multe despre ele, dar le iubeam enorm! De fapt, tot drumul meu, toată traiectoria mea în lumea modei a avut un fir roșu – DRAGOSTEA! Dragostea pentru femei, pentru lucru bine făcut, dragostea pentru frumos!

Am pus în fiecare haină un strop din sufletul meu, iar bucuria femeilor minunate care mi-au cumpărat hainele a devenit și bucuria mea. Dacă ar fi să numesc un moment, nu sunt sigură că l-aș nimeri… Cred că au fost câteva momente în care am simțit că numele meu are valoare.

Și primul ar fi când Nadia Comăneci mi-a comandat o rochie fabuloasă, pe care a remarcat-o într-o expoziție la care participam… Apoi, când mi-a comandat rochia de mireasă Simona Amânar sau când am semnat contract pe 3 ani cu Antena 1 pentru asigurarea ținutelor de prezentare în emisiunile de știri pentru Sandra Stoicescu… Sau când m-a sunat Angela Similea și mi-a comandat o ținută pentru o gală, iar apoi mi-a trimis o poză cu autograf și cu mulțumiri…

Care sunt valorile care v-au ghidat în construirea brandului și cum v-ați menținut autenticitatea într-o industrie atât de dinamică?

Personal, îmi place să cred că sunt un om de calitate și îmi plac lucrurile de calitate. Dar asta nu se face ușor, nimic de calitate nu se face ușor. Și atunci când m-am decis să plec pe acest drum, mi-am propus să ofer servicii și produse așa cum mi-ar plăcea mie să le primesc sau să le găsesc pe piață. Majoritatea ținutelor create de mine le construiesc pe mine – eu sunt modelul!

Merg pe gustul meu, aleg țesăturile care mă inspiră, creez forme și tipare care cred eu că se potrivesc cu tipologia de personaj pe care doresc să o îmbrac, sunt sinceră atunci când dau sfaturi și întreb mereu oglinda dacă este cu adevărat frumos ceea ce se oglindește în ea.

Până la urmă, oglinda ne spune adevărul – trebuie doar să ne privim cu drag și cu iubire și să purtăm ceea ce ne face să ne simțim bine. E simplu! De fapt, autenticitatea înseamnă sinceritate, onestitate, coerență, bun-simț. Și acestea sunt valorile brandului ELLIS. Iar ceea ce mă bucură cel mai mult este atunci când constat că vin spre mine femei cu același set de valori. E emoționant la maximum!


Ați îmbrăcat multe personalități marcante. Care este cea mai memorabilă întâlnire, din acest punct de vedere?

Pe cărările modei am întâlnit, într-adevăr, multe personalități, am cunoscut și m-au cunoscut mulți oameni importanți, pentru care am tot respectul. Dar, dacă ar fi să mă refer la una dintre cele mai recente întâlniri, m-aș referi la întâlnirea cu Andreea Marin pe linia vestimentară. Deși ne știam de aproape 20 de ani, acum doi ani a fost momentul aniversar ELLIS30 și atunci i-am propus să fie gazda serii pentru spectacolul meu. Atunci i-am făcut prima rochie. A fost dragoste la prima vedere și, de atunci, am continuat să colaborăm. I-am creat multe ținute pentru galele importante pe care le prezenta, iar aprecierile primite m-au bucurat enorm. Și, așa cum se întâmplă la noi, clientele mele devin și prietenele mele. Ne-am împrietenit, iar această relație frumoasă are la bază valorile noastre comune. Andreea este o femeie frumoasă, care pune în valoare o creație vestimentară. Ne respectăm reciproc și mă bucur mult când văd cu câtă bucurie poartă creațiile mele.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră eleganța și cum credeți că s-a transformat conceptul de stil în era digitală?

O întrebare tare dragă mie, despre eleganță!… Am să îți răspund cu o definiție pe care am remarcat-o în urmă cu 30 de ani, la Milano, în magazinul Rinascente, și care îi aparține lui Giorgio Armani: „Eleganța înseamnă nu să fii remarcat, ci să fii de neuitat!” Și, cum Giorgio Armani este mentorul meu în materie de modă, evident că subscriu în totalitate la această definiție.

Pentru mine personal, eleganța este armonie și echilibru. Asta urmăresc în fiecare creație și mă bucur mult când reușesc să le găsesc. Era digitală ne-a ajutat, pe de o parte, în sensul că acum informația vine în avalanșă spre noi, putem accesa orice prezentare de colecție, orice show de modă din lume, dar efectul negativ este că se fac cumpărături de haine fără să le poți proba, de multe ori nu ți se potrivesc deloc…

Insist pe nevoia de a proba ceea ce dorești să cumperi, dar lumea galopantă în care trăim a accelerat în așa hal viteza în care funcționăm, încât nu mai avem timp deloc… Consider că e destul de dificil să-ți creionezi un stil fără să ai posibilitatea să exersezi cu ceea ce îți stă bine.


Cât de mult contează prezența online pentru un designer de modă în zilele noastre? Se mai poate construi un brand doar prin relații directe și offline?

La ora aceasta, prezența online este definitorie. E obligatorie! … Asta le spuneam și tinerilor care doresc să se instruiască în acest domeniu: că, înainte să învețe cum se face o haină, ar trebui să învețe cum să se promoveze online.

Dacă vrei să devii un brand cunoscut, trebuie neapărat să te faci remarcat în mediul online și, numai după aceea, să te organizezi și să te poți prezenta în offline, să te întâlnești față în față cu clienții potențiali.


Ce sfat i-ați da unui tânăr designer care vrea să reușească în modă fără să își piardă identitatea?

Evident, să fie autentic! … E destul de greu să reușești să te faci cunoscut și să ai succes acum în modă, pentru că moda înseamnă nou, iar eu cred că tot ce era de creat s-a creat deja.

De aceea, asistăm de multe ori la show-uri ciudate rău, din dorința de a atrage atenția cu orice preț, uneori chiar caraghioase sau urâte. Acum se poate spune că există și o estetică a urâtului… Eu nu aș merge pe această cale și recomandarea mea ar fi să privească la ei în suflet, să creeze frumosul așa cum îl simt.


Cum vedeți viitorul modei românești? Credeți că există o identitate clară a designului românesc pe plan internațional?

Acum suntem într-un proces clar de globalizare la nivel mondial, iar despre o identitate clară a designului românesc n-aș putea vorbi decât în cazuri foarte particulare. Noi o avem pe Maria Lucia Hohan, care are o identitate clară a designului de brand, dar cam atât… Noi nu avem tradiție în acest domeniu. Moda la noi nu s-a dezvoltat în epoca comunistă, iar cei care am început să punem pe piață haine ne-am inspirat din colecțiile marilor creatori și am aplicat stilul personal în fiecare colecție.

Nu avem un sistem al modei, din păcate, așa că n-aș putea să mă pronunț cu privire la viitor. Deocamdată lipsesc orice măsuri de protejare a producției autohtone de confecții, vin peste noi branduri străine care fac o concurență neloială și văd că nimeni nu ia nicio atitudine în acest sens. E păcat de specialiștii pe care încă îi mai avem în țară, s-au închis multe capacități de producție și nu e bine deloc.


Aveți un vis neîmplinit în carieră? Ce proiect v-ați dori să realizați în viitor?



Da, mi-aș dori mult să pot ajuta la formarea noii generații de tineri care visează la o carieră de succes în lumea modei. Să știți că moda este un subiect complex, presupune cunoștințe pe 5-6 paliere de activități distincte și, ca să reușești, nu e deloc simplu. Cariera mea de peste 30 de ani într-un domeniu atât de volatil este un exemplu rar în România.

Am început timid cu un proiect pentru tineri – „Discover Yourself” – cursuri de inițiere în modă, arte și meserii. Am văzut că tinerii sunt foarte curioși să învețe cum să creeze cu mâinile lor, cum să realizeze lucruri, și m-am bucurat să desfășurăm aceste activități lucrative.

Mi-aș dori mult să pot continua acest proiect la scară mai mare, să pot transmite din bagajul de cunoștințe dobândit, să dau mai departe și să pot inspira tinerii care își doresc o carieră în modă.

Întrebări fulger – Offliner Edition



1. Offline sau online?

Offline.

2. O piesă vestimentară care nu se demodează niciodată?

Sacoul.

3. Ultima dată când ați stat o zi întreagă fără telefon?

Nu-mi amintesc, din păcate…

4. O carte sau un film care v-a marcat?

Filmul „Prețul succesului”, după romanul Barbarei Taylor Bradford.

5. Cel mai frumos compliment pe care l-ați primit vreodată?

„Arbitrul eleganței” – așa îmi spunea un profesor în anii studenției.

6. Dacă nu ați fi fost designer, ce altceva v-ați fi dorit să faceți?

La un moment dat, mă gândeam să fiu profesoară de limba franceză. Îmi plăcea foarte mult această limbă.


Discover more from offliner

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Leave a comment