---

---

James Longshore, primul actor american care a jucat în limba română într-un serial autohton, lansează Stage Fright, o carte savuroasă despre viața de actor, frica de a vorbi în public și diferențele culturale văzute prin ochii unui newyorkez stabilit în România. Cu o carieră internațională impresionantă și o poveste de viață plină de curaj, James povestește pentru Offliner cum a găsit fericirea, succesul și inspirația acolo unde nu se aștepta: în mijlocul Bucureștiului.

---

---

James Longshore: „Mi-am trăit visul american în România”

James Longshore, actorul american stabilit în România, lansează cartea Stage Fright, care spune cu umor povestea personajului Chris Fisherman, un actor ce, după 25 de ani de activitate, decide să își încerce norocul în domeniul stand-up comedy.

Actorul născut și crescut în Manhattan, New York, este primul american care a jucat în limba română într-un serial de televiziune autohton – Tanti Florica, unde a împărțit platoul de filmări cu legendarul Florin Călinescu.

Printre producțiile unde poate fi văzut se numără serialul Camera 609, care poate fi urmărit pe Netflix, sau în show-ul TV Poveste de familie, ce poate fi vizionat pe Antena Play. Totodată, actorul a realizat voice-over pentru mult lăudatul documentar realizat de Tudor Giurgiu, Nasty, disponibil pe HBO Max.

A jucat în numeroase filme alături de actori de talie mondială, nominalizați la Oscar, precum Vanessa Kirby în The World to Come sau John Malkovich în filmul care va fi lansat în curând, The Yellow Tie, ce spune povestea faimosului compozitor român Sergiu Celibidache.

Filmele la care a lucrat în România au fost proiectate și au câștigat premii la festivaluri prestigioase precum Berlinale, Biennale (Festivalul de Film de la Veneția), Cannes și San Sebastian, printre multe altele.

---

Povestea lui James Longshore

James Longshore a apucat calea actoriei încă din copilărie, jucând în prima sa piesă la vârsta de 7 ani – Shakespeare (A Winter’s Tale), apoi în producții realizate de Nickelodeon, MTV, jucând și pe scene de teatru Off Broadway.

A urmat Liceul de Arte Creative și Spectacol din Philadelphia, iar una dintre piesele jucate în primul său an de liceu a fost Cântăreața cheală de Eugen Ionescu – s-a îndrăgostit complet de ea, așa că actorul simte că poate a fost mereu destinat să ajungă în România.

Are o diplomă în Regie de Film de la Los Angeles Film School, cu o sub-specializare în producția de film, iar după finalizarea studiilor a deținut și condus pentru o vreme propria sa companie de producție cinematografică în L.A.

Orașul Îngerilor este și locul unde a cunoscut-o pe frumoasa sa soție de origine română, Bianca Mina. Cei doi s-au căsătorit în Beverly Hills și colaborează des pe plan profesional. În 2019, James a câștigat premiul pentru Cel Mai Bun Actor Neo-Noir la LANEFF, într-un film regizat chiar de ea – Trip in Paris.

Cei doi s-au mutat în România în 2010, iar în 2012 James a pus bazele primului program de actorie în limba engleză din România: Acting in English by James Longshore.

Filmele la care a lucrat în România au fost proiectate și au câștigat premii la festivaluri prestigioase precum Berlinale, Biennale (Veneția), Cannes și San Sebastian. În 2020, a câștigat locul 3 la Finalele Regionale Europene ale World Monologue Games, reprezentând România.

James este, de asemenea, antrenor de accent american, metodă cunoscută sub numele de NAS (Neutral American Speech), fiind specializat în lucrul cu români, dar antrenând actori din toată Europa – inclusiv din Spania, Ucraina și Danemarca.

Pentru producții internaționale în limba engleză, a antrenat actori precum:
Florin Piersic Jr., Bogdan Iancu, Ana Ularu, Radu Iacoban, Daniel Nuță, Alexandra Dinu și Conrad Merricoffer.

---

Offliner: Stage Fright explorează frica de a vorbi în public. Cum ai reușit tu personal să depășești această teamă, mai ales pe o scenă dintr-o țară străină?

James Longshore: Este foarte probabil să fiu judecat cel puțin la fel de aspru pe stradă ca și pe scenă, poate chiar mai mult. Dacă ar fi să mă las influențat de frica de scenă, atunci nu aș mai ieși din casă.

Atât oamenii de pe stradă, cât și audiența sunt străini. Diferența este că audiența e acolo să te vadă, își doresc să fii bun, nu vor să fie nevoiți să-și ceară banii înapoi. Încrederea în tine este cheia, iar publicul te va urma.

În majoritatea cazurilor de frică de scenă, tu ești propriul tău cel mai mare dușman. Amintește-ți, publicul nu știe dacă greșești, doar dacă arăți că ai greșit.

Cea mai bună armă împotriva fricii de scenă este pregătirea. Dacă sunt bine pregătit, pot spune: „Ei bine, măcar am făcut tot ce am putut”, iar dacă există aspecte ale interpretării mele de care nu sunt mulțumit, pot merge acasă și să fac ajustări.

Crezi sau nu, deseori am o frică de scenă mai mare în situațiile unu la unu decât într-un teatru plin de oameni. Conversațiile nu pot fi memorate sau repetate, pentru că se întâmplă pe moment.

Sunt mai anxios în fața camerei, când știu că tot ce fac va fi păstrat pentru totdeauna. Poate fi mai dificil pentru că trebuie să reții mai multe lucruri în acel moment, cum ar fi poziționarea camerei și mișcările din scenă, precum și ajustările pe care trebuie să le ții minte de la o dublă la alta. Toate aceste distrageri nu lasă loc pentru frica tradițională de scenă.

E aproape mai ușor să eviți frica de scenă într-o țară străină, pentru că orice merge prost poate fi atribuit neînțelegerilor culturale, nu neapărat unei greșeli personale.

---

Cartea ta abordează viața de actor cu umor și ironie. Cum crezi că poate umorul să fie un instrument de dezvoltare personală sau de vindecare emoțională?

Pe la vârsta de doisprezece ani, am decis că vreau să fiu amuzant, în mare parte ca mecanism de apărare, dar și pentru că îmi place să râd și vreau să aduc același zâmbet pe fețele altora. A fost nevoie de mulți ani, dar dezvoltarea acestei abilități a dus la creșterea mea personală, deoarece comedia indică și solicită inteligență.

Există o concepție greșită că a fi amuzant este ceva înnăscut, că simțul umorului este ca un „al șaselea simț”. Dar există o artă și tehnici pe care le poți studia pentru a identifica ce face o glumă să fie amuzantă și apoi să recunoști și să practici aceste concepte.

Umorul și comedia sunt modul meu de a face față presiunilor. Găsesc putere prin umor. Nu aș putea să mă descurc fără el.
Unul dintre citatele mele preferate este de la Voltaire: „Dumnezeu este un comediant care joacă pentru un public prea speriat ca să râdă.” Mi se pare o modalitate bună de a privi lucrurile.

Un alt citat care mă ajută să păstrez perspectiva este de la Shakespeare: „Comedia este doar tragedie + timp” sau, într-o formă mai colocvială, „O să te uiți înapoi și o să râzi de asta.” Dacă știi că vei râde despre ceva într-o zi, de ce să nu o faci chiar acum?
Amintește-ți, zâmbetul te ajută să arăți și să te simți mai tânăr.

A fost nevoie de mulți ani, dar dezvoltarea acestei abilități a dus la creșterea mea personală, deoarece comedia indică și solicită inteligență.

Există o concepție greșită că a fi amuzant este ceva înnăscut, că simțul umorului este ca un „al șaselea simț”. Dar există o artă și tehnici pe care le poți studia.

Umorul și comedia sunt modul meu de a face față presiunilor. Găsesc putere prin umor. Nu aș putea să mă descurc fără el.

Unul dintre citatele mele preferate este de la Voltaire: „Dumnezeu este un comediant care joacă pentru un public prea speriat ca să râdă.”

Un alt citat care mă ajută să păstrez perspectiva este de la Shakespeare: „Comedia este doar tragedie + timp.”

Dacă știi că vei râde despre ceva într-o zi, de ce să nu o faci chiar acum?

Amintește-ți, zâmbetul te ajută să arăți și să te simți mai tânăr.

---

Ai menționat că România ți-a adus ceea ce visai în Los Angeles. Cum ți-a influențat această schimbare percepția asupra fericirii și succesului?

Vechea expresie „Urmează-ți visele” mi se pare foarte potrivită, pentru că nu știi niciodată unde te-ar putea duce.

Nu fi dezamăgit dacă realizarea nu corespunde imaginii pe care o aveai în minte. Mai degrabă, apreciază ce are de oferit această versiune a viselor tale, oricât de neașteptată ar fi ea.

De exemplu, mi-am atins visul de a juca într-un sitcom cu public live, dar am făcut-o într-o altă limbă – o realizare în sine, de care pot fi și mai mândru, pe lângă împlinirea visului meu.

---

Ce ai învățat despre reziliență din experiența de a te adapta la o cultură complet diferită, cum este cea românească?

Indiferent dacă înfrunți adversitatea sau fugi de ea, viața continuă.

Este mai dificil să fugi de probleme când te confrunți cu ele într-o țară străină. Acest lucru m-a forțat să fiu rezilient. Era mai complicat să plec decât să rămân și să mă adaptez.

Confruntând dificultățile, înveți că reziliența este o abilitate care devine mai puternică odată cu vârsta, nu mai slabă, pe măsură ce înveți să accepți că viața este un organism în continuă evoluție, care continuă cu sau fără tine.

Mai bine să fii acolo și să înfrunți situația. În cele mai multe cazuri, acest lucru va duce la un rezultat mai bun. Nu știi niciodată la ce să te aștepți și nu vei afla niciodată ce se va întâmpla dacă nu confrunți situația.

---

---

În lumea actoriei, respingerea este frecventă. Cum reușești să rămâi motivat și să gestionezi impactul emoțional al respingerilor?

Înfrângerea respingerii este un truc mental de tip „Jedi”. Respingerile, în realitate, nu există. Poți alege să le percepi ca pe niște experiențe din care înveți.
De exemplu, mă aflu acum în Londra, vizitând librării pentru a încerca să le conving să includă „Stage Fright” în stocurile lor, iar la fiecare pas mă confrunt cu respingere.

Oamenii caută mai întâi motive să spună „nu”. Găsesc modalități de a parafraza clasicul „nu e vina, e vina mea.” Asta e o respingere, dar nu una directă. Fac presupuneri, de genul:
„Nu prea avem cărți scrise de actori.”
Sau „Aceasta s-ar putea să nu fie genul de carte pe care o avem în librărie.”
Cum adică? Pe rafturile voastre sunt toate tipurile de cărți! Mi-ar plăcea să le răspund așa, dar nu-mi vin tot timpul replicile pe moment.

Desigur, mă întorc acasă și mă simt descurajat, dar în realitate este doar o analiză. În loc să te critici pe tine însuți, folosește ceea ce ai învățat data viitoare.
Cea mai bună armă este să înveți și să aplici lecțiile învățate de fiecare dată când intri în „bătălia” metaforică. De multe ori, respingerile vor fi similare, astfel încât data viitoare pot avea un răspuns mai bun, atât timp cât îmi promit să nu renunț.

O altă metodă de a minimiza impactul respingerii este să ai mai multe interese în desfășurare. Să nu îți pui toate speranțele într-un singur lucru.
Una dintre cele mai grele părți ale meseriei de actor este să aștepți un răspuns, sau timpul liber dintre proiecte. Este esențial să găsești activități care să îți distragă mintea și să rămâi productiv, în ciuda incertitudinii.

Incertitudinea este dușmanul productivității, iar dacă ești productiv în alt domeniu, nu vei simți că incertitudinea îți consumă sentimentul de realizare sau valoare.
De aceea m-am apucat de scris.

---

Care este impactul scrisului asupra sănătății tale mentale? Este scrisul o formă de terapie pentru tine?

Scrisul este o influență pozitivă asupra sănătății mele mentale și cred că e la fel pentru oricine, chiar dacă scrii doar pentru tine.
Este cu siguranță terapie. Toate experiențele noastre au un scop, iar scrisul este modul meu de a le aduce un omagiu, de-a le da sens, de a face ca emoțiile să însemne ceva și de a le transforma într-un lucru de valoare pentru lume.

Nu scriu pentru mine. Scriu pentru a reflecta asupra evenimentelor și a vedea care este povestea.
Astfel, dacă mă îndepărtez oarecum de evenimentele din viața mea le pot pune mai bine în perspectivă. Mă întreb, ce pot învăța din asta? Încerc să fac răspunsurile cât mai interesante și să-mi îmbunătățesc viața.
Apoi pot să le împărtășesc cu alții, pentru ca și ei să învețe din ele.

---

Ce sfat ai oferi celor care se confruntă cu teama de a-și urma visele din cauza fricii de eșec sau de judecată?

În primul rând, respinge comparațiile nedrepte.
Nu suport atunci când dau un exemplu legat de ceea ce a realizat o persoană faimoasă sau de succes și oamenii folosesc asta pentru a mă respinge, spunând „Nu poți face asta. Nu ești ca ei.”
De exemplu, „Stage Fright” are 196 de pagini și un editor potențial ar putea spune „Nu este suficient de lung pentru piața mainstream.”
Eu le răspund „Uită-te la ‘Budapest’ de Chico Barque. Are 183 de pagini.”
Ei spun „Ei bine, el este Chico Barque.”
Nu, el este un artist, ca și mine, o persoană, la fel ca mine, și el a considerat că asta este lungimea de care povestea are nevoie pentru a fi spusă, ca și mine.
Nu există nicio diferență între ce a făcut o persoană faimoasă și ce fac eu, doar pentru că ei sunt faimoși. Suntem amândoi artiști și ființe umane.

Vei eșua uneori. Vei fi judecat tot timpul. Nu poți evita nici una dintre acestea.
Ceea ce poți evita este regretul. Dacă nu îți urmezi visele, vei trăi cu regrete toată viața.
Realizează că eșecul și judecata sunt, în majoritatea cazurilor, dincolo de controlul tău.
Nu lăsa teama de a fi judecat sau de eșec să te oprească.
Pentru că acestea s-ar putea întâmpla, da, dar la fel de bine este posibil să nu se întâmple niciodată!

---