
Regizorii Horia Cucută și George ve Gänæaard lansează „CLASAT” online, pe un site dedicat, sfidând convențiile distribuției tradiționale. Un thriller jurnalistic cu aer de documentar, filmul aduce în prim-plan teme actuale și incomode: de la inteligența artificială și abuzurile din sistem, la rolul jurnalismului independent într-o societate tot mai tehnologizată.
„CLASAT” nu e doar un film. E o formă de rezistență creativă. Născut din resurse puține, dar cu idei mari, filmul semnat de Horia Cucută și George ve Gänæaard propune o abordare indie autentică, de la modul în care a fost realizat – sub forma unui fake documentary – până la distribuția guerrilla, direct online. Cei doi regizori vorbesc într-un interviu sincer cu Offliner despre miza din spatele proiectului, etica folosirii AI-ului, provocările industriei și puterea de a spune o poveste chiar și atunci când n-ai totul la îndemână.

Offliner: Ați ales să vă lansați filmul (CLASAT) online, pe un site dedicat, într-o perioadă scurtă. Care sunt motivele care v-au determinat această alegere?
GEORGE: Credem că acest model se potrivește cel mai bine filmului nostru. Sperăm ca, astfel, să ajungem la mai mulți oameni, pentru că nu mai există constrângerea unei săli de cinema sau a unei locații fizice. Fiecare persoană, de oriunde din lume, poate vedea filmul în propriul spațiu, în propriul ritm, mai ales acum, când accesul la filme se face atât de ușor, pe televizor, tabletă sau telefon.
HORIA: Având în vedere că filmul CLASAT este o producție indie, cu buget redus, această lansare „guerrilla”, direct în online, exprimă 100% ethosul nostru de indie filmmakers. Așa am lucrat mereu, și ne-am ghidat după ideea că important e să ajungem la public — chiar și cu mijloace limitate. Lansarea online are și avantaje clare: putem ajunge mai repede la oameni, iar întregul proces e mult mai simplu, atât pentru noi, cât și pentru spectatori. Sperăm să fie un pariu câștigător.
Cum ați reușit să vă duceți la bun sfârșit proiectul, având în vedere că este unul independent, cum ați gestionat resursele, cum ați colaborat împreună și ce sprijin ați primit pentru a vă realiza acest vis – finalizarea filmului?
GEORGE: Am încercat, încă de la început, să alegem un proiect care să poată fi realizat cu resursele pe care le aveam. Ideea a fost simplă: fă maximul cu ceea ce ai la dispoziție. Apoi am apelat la foarte mulți oameni care ne-au ajutat cu timpul, talentul și energia lor. Actori, echipă, locații, rude, prieteni, oameni minunați care au acceptat să sară în barca noastră și să vâslească împreună cu noi. Fără ei, filmul ăsta nu ar fi existat.
HORIA: În primul rând, cred că ne-a ajutat foarte mult forma filmului — cea de fake documentary — care a permis o producție mai ușoară, gestionabilă într-o echipă restrânsă. Peste această structură, s-au adăugat o mulțime de oameni care s-au implicat pro bono și care ne-au ajutat să transformăm viziunea noastră într-un film real. Noi doi lucrăm împreună de mulți ani și avem constant dezbateri aprinse despre cum să facem lucrurile mai bine. Dar, odată ce am agreat scenariul și viziunea, cel puțin la acest proiect, lucrurile au mers ca pe roate.

Ce este și ce nu este CLASAT? E documentare fake, thriller jurnalistic, e parte dintr-un proiect mai amplu? Și ce reprezintă pentru voi acest proiect?
GEORGE: CLASAT este o realitate ficționalizată. Un thriller jurnalistic de ficțiune, bazat pe lumea care ne înconjoară, pe lucruri care chiar se întâmplă. Sperăm să fie primul film dintr-o trilogie care îl are ca personaj central pe Gabriel Vânătoru, jurnalistul independent interpretat de Daniel Popa. Pentru noi, CLASAT este o întrebare, o invitație la reflecție despre legalitatea și moralitatea inteligenței artificiale, despre modul în care o folosim și despre cine trage, de fapt, sforile.
HORIA: CLASAT este un documentar fals, inspirat din numeroase evenimente reale din ultimii ani. Ceea ce e ciudat – și un pic înfricoșător – e că unele scene din film s-au întâmplat aproape identic în realitate, după ce noi terminaserăm deja montajul. Ne dorim să dezvoltăm acest proiect într-o trilogie, în care să abordăm și alte teme importante, dar adesea trecute cu vederea în spațiul public: burnout-ul profesional, abuzurile asupra imigranților, drepturile angajaților și modul în care sunt tratați în marile sisteme economice.

Ați folosit anumite instrumente ce folosesc AI în documentarea, realizarea filmului? Dar în viața reală, ce testați, ce folosiți? Cum vă raportați voi la tehnologie și la tehnologia AI?
GEORGE: Când am început să scriem filmul, AI-ul era abia la începutul exploziei în spațiul public. Practic, abia în etapa de post-producție am folosit un instrument bazat pe AI: un site online căruia i-am încărcat fișierul audio cu dialogurile din film, iar el ne-a oferit o transcriere automată. A fost primul pas care ne-a ajutat să construim subtitrările.
HORIA: Așa cum zice și George, în perioada în care am lucrat la CLASAT, nu apucaserăm încă să experimentăm cu instrumentele AI. Dar, personal, sper ca aceste tehnologii să devină într-adevăr unelte care să ajute la productivitate și să ofere mai multă independență creatorilor de film, mai ales celor din zona indie. La proiectele noastre viitoare de animație, ne dorim să integrăm tool-uri AI care pot eficientiza anumite etape de lucru. Pe de altă parte, suntem conștienți că, în industria actuală, există și forme de abuz – inclusiv cazuri evidente de furt intelectual – care sunt trecute mult prea ușor cu vederea. Aici avem, evident, o poziție fermă: suntem împotriva acestor derapaje și sperăm ca ele să fie reglementate cât mai curând.

Ce teme anume sperați să genereze sau să descopere publicul prin CLASAT?
GEORGE: Mi-ar plăcea ca oamenii să înceapă să chestioneze mai mult ceea ce ni se oferă sub eticheta „AI”. Să ne întrebăm ce ni se dă, cum ni se dă și, mai ales, cu ce cost. Sunt de acord că tehnologia e un pas înainte, că ne poate ajuta enorm și că are un potențial pozitiv imens. Dar cred că e esențial să decidem împreună cum o folosim, în ce fel, și cu ce limitări. La final, ca orice unealtă, și AI-ul, în mâinile greșite, poate aduce nu progres, ci distrugere și suferință.
HORIA: Dincolo de partea întunecată a industriei tech și a modului în care AI-ul este dezvoltat și implementat, sper ca publicul să reflecteze și la un alt aspect important: rolul jurnalismului independent. Într-o societate în care interesele mari dictează tot mai des temele din presă, cred că avem nevoie mai mult ca oricând de voci libere, care să pună întrebările incomode.
Întrebări fulger – Offliner Edition
1. Offline sau online?
GEORGE: Un mix e cel mai bun, dar dacă e să aleg doar una, atunci online.
HORIA: Offline dar cu un touch de online
2. Un obicei zilnic care îți aduce liniște?
GEORGE: Somnul
HORIA: Cafeaua de dimineață și muzica în căști
3. Cea mai frumoasă destinație în care ai fost?
GEORGE: Manhattan
HORIA: Plaja din Santander în Decembrie
4. Ultima dată când ai stat o zi întreagă fără telefon?
GEORGE: Trebuie să fie prin liceu, înainte să am unul…
HORIA: În clasa a 12-a, înainte să îmi cumpere ai mei primul telefon mobil.
5. O carte sau un film care ți-a schimbat perspectiva?
GEORGE: Două cărți despre filme: “Adventures in the Screen Trade” a lui William Goldman și “Making Movies” a lui Sidney Lumet
HORIA: „Mad Max Fury Road”
6. Cel mai bun sfat pe care l-ai primit vreodată?
GEORGE: Fă maximul cu ce ai la dispoziție.
HORIA: Hope for the best, but prepare for the worst
7. Dacă ai putea trăi într-o altă epocă, care ar fi?
GEORGE: Nu prea mi-aș dori. Mi-ar fi mult mai greu. Dar dacă e nevoie să aleg, Belle Époque (1871–1941).
HORIA: Nici eu nu prea sunt fanul călătoritului în timp, dar dacă aș putea, aș alege California anilor 60–70
8. Un obiect fără de care nu pleci niciodată de acasă?
GEORGE: Cheie, telefon, portofel.
HORIA: Telefon & căști
9. Un lucru mic care îți face ziua mai bună?
GEORGE: Ceva dulce. Crème D’Or Cappuccino de la Heidi, spre exemplu, descoperită de curând.
HORIA: O cafea specialty
10. Dacă ai putea lua cina cu orice persoană din lume, pe cine ai alege?
GEORGE: Soția mea, copiii și părinții. Din păcate, sunt atât de multe lucruri de făcut în fiecare zi, încât nu petrecem destul timp de calitate împreună.
HORIA: Panait Istrati
Discover more from offliner
Subscribe to get the latest posts sent to your email.