Un interviu despre curajul de a pleca singură în lume, viața în afara rețelelor și lecțiile prețioase ale simplității.

A plecat singură în Asia, cu bani pentru doar câteva luni, însă aventura s-au transformat în ani. Simina Cernat a ales necunoscutul, natura și autenticitatea în locul unei vieți stabile, dar previzibile. A străbătut jungle, a locuit în sate izolate, a trăit povești pe care le-a așezat apoi în fotografie, în scris și, mai ales, în cartea ei, Samsara. Într-o lume în care prezența online e considerată vitală, ea a ales, uneori, să dispară. Nu pentru că fugea de lume, ci pentru că se regăsea, bucățică cu bucățică, în ea.

Simina, ai lăsat în urmă un trai stabil pentru a porni, singură, într-o călătorie de șapte ani prin Asia – un drum care avea să devină inițiatic și transformator. Ce gol sau întrebare te-a împins să faci acest pas și cum te-a rescris, pe dinăuntru, experiența „Samsara”?

La început pornisem cu ideea că banii îmi vor ajunge pentru 3-4 luni, însă am învățat să călătoresc ieftin, mi-am găsit voluntariate care acopereau cazarea și mâncarea, tot felul de joburi pe drum, ca mai apoi să îmi deschid o mică companie prin care organizez excursii de aventură prin locurile pe care le-am cunoscut mai profund.
De când mă știu am avut o fascinație pentru lume, pentru culturile diferite, pentru locurile izolate. Mereu am visat să explorez lumea, în sensul vechi al cuvântului, care nu prea mai e posibil în zilele noastre. Pasul l-am făcut după ce mi-am luat licența și în sfârșit eram liberă, îmi aparțineam.
Călătoria mi-a schimbat viața complet. Am învățat să mă adaptez la situații inedite, să fiu mai flexibilă și mai tolerantă, să văd viața din perspective noi. Am lăsat în urmă programări sociale cu care am crescut și îmi place să cred că am devenit mult mai autentică.

În timpul acestui periplu, ai creat „One World Story” – un proiect cu suflet care pare să conecteze mai mult decât geografii. Ce te-a inspirat să-l inițiezi și cum s-a transformat el în contactul direct cu oamenii, locurile și poveștile lor?

Mereu mi-a plăcut să scriu și să fac fotografii și m-am gândit că ar fi frumos să îmi documentez călătoria prin intermediul acestui proiect. La început m-am ținut de el, însă pe măsură ce mă afundam în lume mai adânc, nu prea reușeam să mai țin pasul în online. Am ales să trăiesc în lumea reală mai mult și uneori mai postam povești și fotografii pe pagina proiectului. Proiectul m-a ajutat să mă conectez cu oamenii mai profund, să caut peste tot povești care merită spuse, să mă deschid mai mult.

Fotografia pare să-ți fie nu doar o pasiune, ci un mod de a vedea lumea altfel. Cum s-a născut această formă de expresie pentru tine și ce ai învățat despre tine privind, ani la rând, lumea prin obiectiv?

Fotografia a fost un mod de a mă opri timp de o respirație și de a găsi o perspectivă diferită asupra lumii. Micile detalii pe care nu le observi zi de zi pot crea o fotografie interesantă dacă ai răbdare să le găsești.
Nu am mai făcut fotografie cu adevărat de când mi s-a furat aparatul în India. Pe de o parte am regretat, însă a fost un prilej bun să trăiesc mai prezentă în viața reală și mai puțin ascunsă în spatele obiectivului.
Fotografia e o formă grozavă de a stimula creativitatea și de a deschide multe uși în societate.

Ai o formare în Comunicare și Relații Publice, un domeniu care, în teorie, ține de strategii și mesaje. Cum ai transformat această bază într-un instrument autentic de conexiune umană, mai ales în contexte în care limbajul nu era comun?

Nu cred că am folosit formarea mea în comunicare foarte mult. În lume am folosit empatia, omenia și naturalețea. Deși de multe ori am fost în situații fără un limbaj comun, bunăvoința oamenilor din jur a făcut comunicarea fluidă.
Nu discutam concepte filosofice, însă mereu m-am înțeles asupra lucrurilor de bază cu oamenii din toată lumea.

Într-o realitate hiperconectată, în care prezența online a devenit aproape obligatorie, tu ai ales deseori tăcerea și prezența deplină. Cum îți negociezi azi relația cu tehnologia, astfel încât să nu pierzi esențialul?

Bineînțeles că sunt la fel de dependentă de telefon, ca aproape toată lumea din jur. În călătoriile mele însă, am avut destul de târziu smartphone și mă descurcam de minune fără.
Simt că se pierde multă esență de când suntem mai mult în online decât în viața reală, dar asta e direcția spre care se îndreaptă lumea.
Încerc să fiu prezentă când sunt înconjurată de oameni, să mă deconectez cât de des pot și să găsesc un echilibru. Cele mai frumoase experiențe au fost cele din care nu am nici măcar o poză.

Ai străbătut jungle, ai dormit sub cerul liber, ai trăit alături de comunități izolate. Ce înseamnă pentru tine să te reconectezi cu natura – și cum crezi că ne putem regăsi, ca oameni, în mijlocul simplității?

Pentru mine natura este viață. Mă simt cel mai vie în mijlocul ei, sub cerul liber, cu cortul, în jurul unui foc sau pe un munte.
Pentru mine natura e vitală. Simt cum se scurge viața din mine dacă stau mai mult de câteva zile printre betoane.
Pentru mine e mai important să fiu înconjurată de natură, așa că simplitatea e o alegere naturală. Dacă suntem atenți la ce contează cu adevărat, cred că toți am vedea că nu avem nevoie de atâtea lucruri, că putem trăi foarte bine simplu.
Se uită un lucru esențial: oamenii sunt parte din natură, nu sunt separați de ea. Nu cred că trebuie să facem nimic special să ne reconectăm cu natura. Trebuie doar să ne amintim că și noi suntem natură.

„Samsara” nu e doar o carte, ci o confesiune cu impact profund. Ce ți-au spus oamenii care te-au citit și cum te-au surprins – sau confirmat – reacțiile lor?

Am primit câteva reacții pozitive, unii oameni au căpătat curaj să plece în lume după ce au citit cartea, alții nu au fost așa impresionați.
Nu cred că m-au surprins reacțiile în vreun fel. Cartea am scris-o mai mult pentru mine, e un fel de jurnal personal, un mod de disciplină mentală, nu mă așteptam să fie vreo capodoperă.

Ai o energie creativă care pare să curgă firesc spre scris, fotografie, proiecte culturale. Ce vrei să semeni în perioada care vine? Există idei în lucru care te animă acum, în tăcere?

Încă e destul de haos în mintea mea, aștept să se așeze lucrurile și nici nu îmi place să fac planuri.
De obicei proiectele vin pe neașteptate și totul curge de la sine când ideile sunt bune.

Ai trăit printre culturi diverse, ai fost martora unor realități radical diferite. Ce te-au învățat acești ani despre umanitate și despre ceea ce ne unește, dincolo de granițe?

Anii pe drumuri mi-au arătat că în esență suntem toți la fel. Avem vise, sentimente, gânduri asemănătoare.
Toți căutăm iubire, pace, armonie, indiferent de culoare, etnie, naționalitate, religie.
Poate avem feluri diferite de a ne exprima, dar esența noastră e aceeași.

Pentru cititorii Offliner, mulți dintre ei prinși între ecrane și dorința unei vieți mai autentice, ce ai transmite din propria ta experiență? Ce te-a învățat drumul despre prezență, curaj și echilibru?

E important să te cunoști pe tine însuți și să te păstrezi autentic.
Cred că soluția nu e să ne uniformizăm, ci să fim cât mai diferiți și autentici, reali.
Când ești pe drum e necesar să fii prezent și ancorat în realitate.
Echilibrul e ușor de găsit, greu de păstrat, dar atât de necesar.
Curajul vine făcând lucruri noi mereu, care te fac să ieși din zona de confort.

---