Românca Alexandra Paucescu face senzație în lume după ce a lansat, pe vremuri de pandemie, cartea „Doar o soție de diplomat”

Alexandra Paucescu are 42 de ani si este… “Doar o soție de diplomat” („Just a diplomatic spouse”), așa cum și-a intitulat si cartea pe care a lansat-o în urmă cu puțin timp, chiar în plină pandemie de COVID-19. Este o femeie ambițioasă, mamă a doi copii minunați, voluntar activ, iubitoare de mare, muzică, sport. În  liceu a avut o bursă în statele Unite ale Americii, … Continue reading Românca Alexandra Paucescu face senzație în lume după ce a lansat, pe vremuri de pandemie, cartea „Doar o soție de diplomat”

DUBAI dincolo de #Pandemie

Lufthansa va avea primul zbor din Germania către UAE pe 7 iunie Lufthansa își va relua zborurile din Germania spre Dubai în luna Iunie. Compania va avea 3 zboruri pe săptămână de la Frankfurt către Emirate, cu tarife începând de la 2.235 Dirhami. Aprobarea Guvernului a venit pentru data de 7 iunie ca dată a primului zbor. Cursele vor continua între destinații odată la două … Continue reading DUBAI dincolo de #Pandemie

În plină pandemie, Silvia Stoiana ne îndeamnă: “Capu’ sus!”

În această perioadă, în care ne confruntăm cu o situație fără precedent, putem să luptăm cu #Covid – 19 prin muzică, iar artista Silvia Stoiana ne recomandă cu speranță și încredere să ținem “Capu’ sus!”, prin intermediul piesei cu același nume. Silvia Stoiana este o tânără din Timișoara, care-și trăiește visul din copilărie de a bucura inimile celor care o ascultă. “Prin muzica pe care … Continue reading În plină pandemie, Silvia Stoiana ne îndeamnă: “Capu’ sus!”

Ariana Grande & Justin Bieber lansează piesa “Stuck with U”

Toate vânzările nete rezultate în urma piesei “Stuck with U” vor fi donate către First Responders Children’s Foundation.  “Stuck with U” este prima colaborare dintre Ariana Grande și Justin Bieber și vine într-un moment sensibil, în sprijinul copiilor celor din sectorul medical, prin folosirea resurselor financiare pentru a oferi burse școlare copiilor acestora. Cei doi artiști au lansat în același timp două tipuri de conținut … Continue reading Ariana Grande & Justin Bieber lansează piesa “Stuck with U”

Descoperă Dubaiul de la distanță

Cu distanțarea socială și școala online de acasă, precum și cu interacțiunea virtuală devenind un nou normal în această perioadă de #COVID-19, vă puteți bucura în continuare de Dubai printr-o serie de activități online pe care familiile le pot face împreună, din confortul propriilor case. ROLLERCOASTERE Cine a spus că nu vă puteți bucura de un rollercoaster de acasă? Descoperiți mai jos lista cu senzații … Continue reading Descoperă Dubaiul de la distanță

COVID-19: Ce să consumi la mic dejun ca să nu te îngrași

Kilogramele în plus sunt „foarte fericite” în această epidemie de COVID-19. Vin ușor și sigur și cu siguranță se vor da duse cu greu. Și pentru că ziua bună se cunoaște de dimineață, ne-am gândit să evităm acumularea de kilograme în plus încă de la micul-dejun.Alegerile culinare pe care le faci în prima parte a zilei sunt, cu siguranță, determinante în felul în care îți … Continue reading COVID-19: Ce să consumi la mic dejun ca să nu te îngrași

Sănătate prin mișcare în izolare

Balconul, curtea sau chiar sufrageria devin, în perioda pandemiei de Coronavirus, locurile în care putem face sport și mișcarea în general împreună cu cei mici. Prin puterea exemplului, părinţii îşi pot atrage copiii în diverse activităţi fizice, mici concursuri, demonstraţii ad-hoc, provocări, jocuri de rol, având toate, ca numitor comun, mişcarea în spaţiul restrâns al locuinţei. Menținerea echilibrului psihic în timpul carantinei În această perioadă … Continue reading Sănătate prin mișcare în izolare